MINUNÁ, minunez, vb. I. Refl. şi tranz. A rămâne sau a face pe cineva să rămână uluit, uimit, surprins. ♦ Refl. A-şi manifesta mirarea, admiraţia, surpriza; a se mira mult. – Din minune.

MINUNÁ vb. 1. a se cruci, a se uimi, a se ului, (pop.) a se încruci, (reg.) a se ugni, (Transilv. şi Ban.) a se pocozi, (înv.) a se ciudi, a se divi. (Se ~ de ce aude.) 2. v. uimi. 3. v. extazia.

minuná vb., ind. prez. 1 sg. minunéz, 3 sg. şi pl. minuneáză

A MINUN//Á ~éz tranz. A impresiona prin ceva neprevăzut; a surprinde; a uimi; a mira. ~ lumea. /Din minune

A SE MINUN//Á mă ~éz intranz. A fi cuprins de admiraţie; a rămâne profund impresionat; a se uimi; a se mira. /Din minune