MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. şi refl. (Pop. şi fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moşmondi, a (se) mocoşi. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. şi: mocăiesc] – Et. nec. Cf. m o a c ă.

A se mocăi ≠ a se grăbi, a se pripi

MOCĂÍ vb. v. aţipi, dormita, mocni, moţăi, picoti, piroti.

MOCĂÍ vb. a migăli, a (se) mocoşi, a (se) moşmondi, a (se) moşmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroşi, a moşinci, a moşoi, a moşorogi, a motroşi, a muşina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moşogăi, (fam.) a moşi. (Ce tot ~ acolo?)

mocăí vb., ind. prez. 1 sg. mócăi/mocăiésc, 3 sg. şi pl. mócăie/mocăiéşte, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. mócăie/mocăiáscă; ger. mocăínd

A SE MOCĂI mă mócăi intranz. pop1) A lucra încet şi fără spor; a migăli; a se mocoşi; a bichiri. 2) A pierde timpul în zadar. /Orig. nec.