MONARHÍE, monarhii, s.f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparţine unei singure persoane (rege, împărat, ţar, şah etc.) şi se transmite de obicei ereditar. ♢ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituţională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituţie. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia. (1) – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

MONARHÍE s. (POL.) 1. (fig.) coroană. (~ Suediei.) 2. regat, (înv.) crăie, crăime. (Republică şi ~.) 3. regalitate. (~ a fost abolită în ...)

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile

MONARHÍ//E ~i f. 1) Formă de guvernământ în care puterea politică supremă aparţine unui monarh; regalitate; regalism. 2) Stat guvernat de un monarh; regat. /<ngr. monarhia, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie

MONARHÍE s.f. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparţine monarhului şi se transmite ereditar. V. regat. ♦ Stat cu o astfel de formă de guvernământ. [Gen. -iei. / < lat., gr. monarchia < gr. monos – singur, arche – conducere].