MUSTUITÓR, mustuitoare, s.n. Unealtă de lemn formată dintr-un băţ ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obţine mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.

MUSTUITÓR s. (reg.) mai, mâtcă, mustitor, toiag, (Transilv.) stroncănitor, (Olt.) stropşitoare, (Olt. şi Ban.) ştircă. (~ pentru zdrobirea strugurilor.)

mustuitór s. n. (sil. -tu-i-), pl. mustuitoáre

MUSTUIT//ÓR ~oáre n. Unealtă de lemn, constând dintr-un băţ ramificat la un capăt, folosită pentru a zdrobi strugurii. [Sil. -tu-i-] /a mustui + suf. ~tor