NĂDÚF (3), nădufuri, s.n. (Pop.) 1. Senzaţie de greutate în respiraţie, care constituie simptomul mai multor boli; sufocare, înecăciune; spec. astmă. 2. Căldură mare, înăbuşitoare; caniculă, arşiţă, zăpuşeală. 3. Supărare, necaz, ciudă, mânie. [Var.: (reg.) năduh s.n.] – Din sl. *naduch. .

Năduf ≠ răcoare

NĂDÚF s. caniculă.

NĂDÚF s. v. apă, astmă, ciudă, coada-vacii, dispnee, enervare, furie, gelozie, invi-die, irascibilitate, iritabilitate, iritare, iritaţie, înecăciune, înnăduşeală, înverşunare, jale, mânie, năduşeală, necaz, nervozitate, pică, pizmă, pornire, ranchiună, salvie, sudoare, sufocare, supărare, surescitabilitate, surescitare, transpiraţie.

nădúf s. n., (supărări) pl. nădúfuri

NĂDÚF ~uri n. pop. 1) Stare atmosferică ce se caracterizează prin temperatura înaltă şi sufocantă a aerului; căldură înăbuşitoare; năduşeală; zăduf; zăpuşeală. 2) Senzaţie de sufocare pe care o simte cineva în cazul unor boli. 3) Supărare amestecată cu părere de rău sau cu invidie. ♢ A fi plin de ~ a fi foarte supărat. A-şi vărsa ~ul a-şi spune necazul. /<sl. naduch