NERV, nervi, s.m. 1. Organ de transmisiune a impulsului nervos, care uneşte sistemul nervos central cu periferia organismului (piele, organe de simţ, muşchi, glande etc.) şi care este format din mănunchiuri de fibre reprezentând prelungirile neuronului înconjurate de o teacă constituită din mielină. ♢ Boală de nervi = boală nervoasă. Bolnav de nervi = persoană care suferă de o boală nervoasă. ♢ Expr. A avea (sau a fi în) nervi = a fi irascibil, iritabil, predispus la ceartă, nervos. A-l apuca nervii = a avea o criză nervoasă, un acces de nervi. A avea nervii slabi = a fi uşor iritabil sau impresionabil. ♦ (La pl.; rar) (Stare de) surescitare, enervare, nervozitate. 2. (Bot.; rar) Nervură (1). 3. Fig. (La sg.) Putere, vigoare; energie; ritm susţinut. – Din lat. nervus, it. nervo.

NERV s. v. ligament, nervură, tendon.

nerv s. m., pl. nervi

NERV ~i m. 1) Formaţie anatomică, cu aspect fibros, albicioasă, care se ramifică de la sistemul nervos central spre diversele organe interne şi exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constituţii nervoase. ♢ Boală de ~i stare de nervozitate extremă. 3) la pl. Stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ♢ A avea ~i a fi enervat. A-şi calma ~ii a-şi potoli surescitarea. Războiul ~ilor stare de tensiune extremă între adversari. 4) la sing. fig. Putere vitală; vigoare; vitalitate. ♢ A avea ~ a fi plin de viaţă; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibră musculară. 6) la sing. Parte esenţială, de bază. /<lat. nervus, it. nervo

NERV s.m. 1. Prelungire a celulelor nervoase în formă de fascicule de fibre, care conduc excitaţiile senzitive de la organele periferice ale corpului către centrul celular şi excitaţiile motorii de la centrul celular către organele periferice. 2. (La pl.) Stare de încordare, de surescitare, de nervozitate. 3. (Fig.) Putere, forţă, vigoare. [< lat. nervus, cf. fr. nerf, germ. Nerv].