ORATORÍE s.f. Arta de a compune şi de a rosti discursuri; arta de a vorbi în public; elocvenţă, retorică, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. o r a t o r i a.

ORATORÍE s. v. retorică.

oratoríe s. f., art. oratoría, g.-d. oratoríi, art. oratoríei

ORATORÍE f. Arta de a ţine discursuri, de a vorbi în faţa publicului. /<lat. oratoria

ORATORÍE s.f. Arta de a întocmi şi de a ţine discursuri; elocvenţă; oratorism, retorică. [Gen. -iei. / < lat. oratoria, cf. it. oratoria].