PĂTLÁGINĂ, pătlagini, s.f. Gen de plante erbacee cu frunzele de obicei ovale, dispuse în rozetă la baza tulpinii, cu flori grupate în spice, de culoare roz sau albăstrui, folosite în medicină datorită unor calităţi expectorante şi a unor proprietăţi care accelerează cicatrizarea rănilor (Plantago); plantă care aparţine acestui gen. – Lat. plantago, -ginis.

PĂTLÁGINĂ s. (BOT.) 1. (Plantago major) (reg.) minciună, iarba-bubei, iarbă-de-cale, iarbă-grasă-de-grădină, iarbă-mare, limba-boului, limba-oii, plăcinţica-vacii. 2. (Plantago lanceolata) (reg.) căruţele (pl.), limbariţă, coada-şoricelului, iarba-tăieturii, limba-bălţilor, limba-broaştei, limba-oii, limba-şarpelui. 3. (Plantago media) (reg.) iarbă-de-cale, limba-mânzului, limba-oii. 4. (Plantago gentianoides) (reg.) limba-oii.

pătlágină s. f. (sil. -tla-), g.-d. art. pătláginii; pl. pătlágini

PĂTLÁGIN//Ă ~i f. Plantă erbacee cu frunze mari, ovale, dispuse în rozetă, şi cu inflorescenţă în formă de spic în vârful unei codiţe lungi, folosită în scopuri medicinale. /<lat. plantago, ~ginis