PALÁT¹ s.n. Peretele superior al cavităţii bucale, în formă de boltă, alcătuit din apofizele palatine² ale celor două maxilare superioare, precum şi din oasele palatine², acoperite de o mucoasă groasă; cerul-gurii. ♢ Palat moale sau vălul palatului = porţiune musculară care continuă palatul¹ în partea posterioară a cavităţii bucale. Palat artificial = muşchi al palatului¹, care se foloseşte în fonetica experimentală pentru a se vedea suprafaţa atinsă de limbă la pronunţarea unui sunet. – Din lat. palatum, it. palato. Cf. fr. p a l a i s.

PALÁT², palate, s.n. Clădire somptuoasă în care îşi are sediul o autoritate ori o instituţie sau care serveşte ca reşedinţă unui suveran, ca locuinţă unei personalităţi etc.; p. gener. clădire mare luxoasă. [Pl. şi: (pop.) palaturi] – Din ngr. paláti, lat. palatium.

Palat ≠ bojdeucă

PALÁT s. curte, (Transilv.) pălută, (Transilv. şi Mold.) polată, (înv.) aulă, serai. (Balul de la ~.)

PALÁT s. 1. v. cerul-gurii. 2. palat moale v. văl palatin.

palát (anat.) s. n.

palát (arhit.) s. n., pl. paláte

PALÁT¹ n. anat. Partea de sus a cavităţii bucale, având formă de boltă; boltă palatină; cerul gurii. ♢ ~ dur partea anterioară osoasă a palatului. ~ moale (sau vălul ~ului) v. VĂL. /<lat. palatum, it. palato

PALÁT² ~e n. 1) Clădire mare şi somptuoasă care serveşte, de obicei, drept reşedinţă a unui suveran sau ca locuinţă a unei personalităţi. 2) (urmat de un determinativ la genitiv) Edificiu monumental de menire socială. ~ul de Cultură şi Artă. ~ul Congreselor. /<ngr. paláti, lat. palatium

PALÁT s.n. Partea superioară a cavităţii bucale la om şi la celelalte animale vertebrate; cerul gurii. [Pl. -te, -turi. / < lat. palatum].