PARLAMENTÁR¹, -Ă, parlamentari, -e, adj., s.m. I. Adj. 1. Care ţine de parlament, privitor la parlament; din parlament. ♦ (Despre o formă de stat) Cu parlament, bazat pe parlament. 2. Conform uzanţelor din parlament; p. ext. care este de o politeţe rigidă; ceremonios, protocolar. II. S.m. Membru al unui parlament. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.

PARLAMENTÁR², -Ă, parlamentari, -e, s.m., adj. 1. S.m. Persoană delegată să ducă tratative. 2. Adj. Care ţine de parlamentare, privitor la parlamentare. – Din fr. parlementaire, it. parlementario.

PARLAMENTÁR adj., s. 1. adj. (POL.) legislativ, legiuitor. (Organ ~.) 2. s. (POL.) congresman. (În unele state, ~ ul se numeşte congresman.) 3. s. (MIL., POL.) (înv.) solitor. (Au trimis un ~ în tabăra adversă.) 4. adj. ceremonios, protocolar. (Stil, limbaj ~.)

parlamentár (de parlament, privitor la parlament) adj. m., s. m., pl. parlamentári; f. sg. parlamentáră, pl. parlamentáre

PARLAMENTÁR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care ţine de parlament; propriu parlamentului. Dezbateri ~e. ♢ Imunitate ~ă privilegiu acordat membrilor unui organ legislativ de a nu putea fi arestaţi sau judecaţi fără consimţământul acestui organ. 2) Care are la bază un parlament. Republică ~ă. /<fr. parlementaire, it. parlementario

PARLAMENTÁR² ~i m. Membru al parlamentului. /<fr. parlementaire, it. parlementario

PARLAMENTÁR, -Ă adj. 1. Care aparţine parlamentului, privitor la parlament, organizat pe baza unui parlament. 2. Potrivit uzanţelor admise în parlament. // s.m. Membru al parlamentului. [Cf. fr. parlementaire].