PÁUCĂ, pauce, s.f. (Înv. şi reg.) Instrument muzical de percuţie; timpan. – Din germ. Pauke.

PÁUCĂ s. v. timpan.

páucă s. f. (sil. pau-), g.-d. art. páucei; pl. páuce

páucă, páuce, s.f. (înv. şi reg.) 1. instrument muzical de percuţie; timpan. 2. fluier făcut din creangă de salcie de copii.