PLAC s.n. (Azi mai ales în loc. adv.) Plăcere. ♢ Loc. adv. Pe (sau după) plac (ori placul cuiva) = după voia, după gustul (cuiva). După bunul plac (al cuiva) = după capriciul (cuiva). ♢ Expr. A fi la bunul plac al cuiva = a fi la discreţia, la cheremul cuiva. – Din plăcea (derivat regresiv).

PLAC s. 1. v. plăcere. 2. v. poftă.

plac s. n.

PLAC n. Senzaţie de satisfacere a gustului; plăcere; chef; voie. ♢ Pe (sau după) ~ (sau ~ul cuiva) după gustul cuiva; după cum îi place cuiva. După bunul ~ al cuiva după cum vrea cineva; după capriciul cuiva. A-i fi cuiva pe ~ a plăcea cuiva. /v. a plăcea