PLACÁJ, placaje, s.n. 1. Semifabricat din lemn în formă de placă, realizat prin încleierea sub presiune a unui număr de obicei impar de foi de furnir suprapuse, întrebuinţat la fabricarea mobilelor, a ambalajelor, a ambarcaţiunilor etc. ♦ Înveliş de piatră, de cărămidă, de sticlă, de lemn etc. cu care se acoperă unele elemente de construcţie sau unele obiecte spre a le proteja împotriva agenţilor externi sau spre a le înfrumuseţa aspectul. 2. Placare. 3. (La jocul de rugbi) Oprire din acţiune a unui jucător prin imobilizarea lui cu mâinile. – Din fr. placage, plaquage.

PLACÁJ s. v. placare.

placáj s. n., pl. placáje

PLACÁJ¹ ~e n. 1) Material de construcţie obţinut prin încleierea unui număr de foi de furnir, aşezate una peste alta, folosit, mai ales, la confecţionarea mobilei. 2) Înveliş protector sau decorativ (de lemn, de piatră, de cărămidă etc.) cu care se acoperă un element de construcţie. /<fr. placage

PLACÁJ² ~e n. (la jocul de rugbi) Tehnica de placare a unui jucător. /<fr. placage

PLACÁJ s.n. 1. Placă obţinută prin încleierea mai multor foi de furnir aşezate unele peste altele; se foloseşte la confecţionarea de mobile, de panouri etc. 2. Înveliş de piatră, de cărămidă, de lemn etc. cu care se acoperă un element de construcţie, un obiect de lemn etc. pentru a le proteja sau a le da un aspect mai frumos. 3. Oprirea din acţiune a unui jucător la rugbi prin imobilizare cu mâinile; placare. [< fr. placage].