PRĂBUŞÍRE, prăbuşiri, s.f. Acţiunea de a (se) prăbuşi şi rezultatul ei; prăbuşeală. ♦ Fig. Deznădejde, deprimare; p. ext. decădere. – V. prăbuşi.

PRĂBUŞÍRE s. 1. cădere, dărăpănare, dărâmare, dărâmat, năruire, năruit, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbuşeală, (înv.) risipă. (~ unei case vechi.) 2. scufundare, surpare. (~ pământului.) 3. v. cădere. 4. prăvălire, rosto-golire, (rar) rostogolit. (~ cuiva în prăpastie.) 5. v. doborâre. 6. (ASTRON.) prăbuşire gravitaţio-nală = colaps gravitaţional.

prăbuşíre s. f., g.-d. art. prăbuşírii; pl. prăbuşíri

PRĂBUŞÍR//E ~i f. 1) A PRĂBUŞI şi A SE PRĂBUŞI. 2) fig. Încetare de a mai exista; sfârşit; dispariţie. 3) Rezultat nereuşit al unei acţiuni; insucces; eşec. /v. a (se) prăbuşi