PROCURATÓR, procuratori, s.m. 1. Magistrat roman, ales de obicei dintre liberţi, însărcinat cu strângerea dărilor şi cu conducerea provinciilor imperiale. 2. Înalt demnitar în republicile Veneţiei şi Genovei, în evul mediu. 3. Persoană care acţionează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar. – Din fr. procurateur, lat. procurator, -oris.

PROCURATÓR s. v. procurist.

procuratór s. m., pl. procuratóri

PROCURATÓR ~i m. 1) (în Roma antică) Magistrat care avea în însărcinare încasarea impozitelor şi guvernarea unei provincii. 2) Persoană care acţionează în numele cuiva pe baza unei procuri. /<fr. procurateur, lat. procurator

PROCURATÓR s.m. 1. Magistrat roman, administrator al unei provincii imperiale, însărcinat cu strângerea dărilor şi cu repartizarea cheltuielilor. ♦ Înalt demnitar în vechile republici Genova şi Veneţia. 2. Mandatar; procurant. [< lat. procurator, cf. fr. procurateur.