RĂSUCÍRE, răsuciri, s.f. 1. Acţiunea de a (se) răsuci şi rezultatul ei; răsuceală. 2. Defect al pieselor de cherestea produs la uscare, care face ca suprafaţa lor să devină elicoidală. 3. (Bot.; în sintagma) Răsucirea frunzelor = boală virotică a cartofului, a tutunului şi a pătlăgelelor roşii, manifestată prin îngălbenirea şi răsucirea frunzelor şi oprirea din dezvoltare a plantelor. – V. răsuci.

RĂSUCÍRE s. v. deplasare, dezarticulare, dezarticulaţie, dislocare, luxare, lu-xaţie, scrânteală, scrântire, scrântitură, sucire.

RĂSUCÍRE s. 1. învârtire, învârtit, răsuceală, răsu-cit, răsucitură, suceală, sucire, sucit, sucitură. (~ unui fir textil.) 2. torsiune, (rar) torsionare. (Mişcări de ~ a corpului.) 3. v. încolăcire. 4. în-toarcere, întors, învârtire, rotire, sucire. (~ unui buton, a unui contact.) 5. v. rotaţie.

răsucíre s.f., g.-d. art. răsucírii; pl. răsucíri

RASUCÍR//E ~i f. 1) v. A RĂSUCI şi A SE RĂSUCI. 2): ~ea frunzelor boală a unor plante (cartofi, tutun etc.) care se manifestă prin îngălbenirea şi încovoierea frunzelor. /v. a (se) răsuci