SPRÂNCEÁNĂ, sprâncene, s.f. 1. Fire de păr scurte şi dese crescute în linie arcuită deasupra orbitei ochiului (pentru a împiedica scurgerea transpiraţiei în ochi). ♢ Expr. A încreţi (sau a încrunta) sprâncenele = a fi posomorât sau nemulţumit. A ridica sprâncenele (sau din sprâncene) = a privi mirat, a arăta surprindere, nedumerire sau nemulţumire. A se uita (sau a pândi) pe sub sprânccne = a se uita pe furiş. A alege pe (sau după) sprânceană = a alege ce e mai bun, mai preţios etc. A fi cu ochi şi cu sprâncene = a fi prea exagerat, prea bătător la ochi, prea evident (pentru a putea fi tăgăduit). 2. Fig. Muchie, culme, creastă, coamă (de deal). 3. Fig. Margine, poală; fâşie (de lumină). [Var.: sprinceánă s.f.] – Probabil lat. *supercina (< supercilia + gena).

SPRÂNCEÁNĂ s. v. dâră, dungă, fascicul, fâşie, rază, trâmbă.

SPRÂNCEÁNĂ s. 1. (ANAT.) (înv.) sufruncea. (Are ~ene stufoase.) 2. bucată, fâşie, limbă, petic. (O ~ de pădure.) 3. (GEOGR.) coamă, creastă, creştet, culme, muchie, spinare, (pop.) culmiş. (~ muntelui.)

sprânceánă s. f., g.-d. art. sprâncénei; pl. sprâncéne

SPRÂNC//EÁNĂ ~éne f. 1) (la om) Fiecare dintre cele două dungi arcuite de păr de deasupra ochilor. ♢ A încrunta (sau a încreţi) ~enele (sau din ~ene) a manifesta supărare, dispoziţie rea. A privi (sau a se uita) pe sub ~ene a privi încruntat. A alege pe (sau după) ~ a alege ce este mai frumos, mai bun etc. Aleşi (ca) pe ~ arătoşi, chipeşi. 2) Extremitate superioară alungită a unui deal sau munte; creastă; culme; coamă. 3) fig. Porţiune lungă şi îngustă; şuviţă. [G.-D. sprâncenei] /<lat. supercina