STĂVILÍ, stăvilesc, vb. IV. Tranz. 1. A bara cursul unei ape cu ajutorul unui stăvilar; a zăgăzui. 2. Fig. A opri, a împiedica sau a face să înceteze ori să se atenueze ceva. – Din stavilă.

STĂVILÍ vb. v. curma, întrerupe, opri.

STĂVILÍ vb. 1. v. zăgăzui. 2. v. îndigui. 3. v. tempera. 4. v. împiedica.

stăvilí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. stăvilésc, imperf. 3 sg. stăvileá; conj. prez. 3 sg. şi pl. stăvileáscă

A STĂVIL//Í ~ésc tranz. 1) (torente de apă) A opri cu ajutorul unei stavile; a pune un baraj; a zăgăzui; a îndigui; a bara. 2) fig. (acţiuni, planuri, idei etc.) A împiedica să se manifeste; a frâna. /Din stăvilă