SUPLINITÓR, -OÁRE, suplinitori, -oare, adj., s.m. şi f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care suplineşte (1) într-o funcţie, într-o muncă. 2. S.m. şi f. Cadru didactic care nu e titularizat. – Suplini + suf. -tor.

SUPLINITÓR s., adj. înlocuitor, (înv.) supleant. (Şi-a găsit un ~ la catedră.)

suplinitór adj. m., s. m. (sil. -pli-), pl. suplinitóri; f. sg. şi pl. suplinitoáre, g.-d. sg. art. suplinitoárei

SUPLINIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) şi substantival (despre persoane) Care suplineşte; cu funcţia de suplinire. /a suplini + suf. ~tor