ÎNCĂLŢÁ, încálţ, vb. I. 1. Refl. A-şi trage ghetele, a-şi pune încălţămintea. ♢ Tranz. Încalţă copilul. 2. Tranz. A monta şine de fier pe obada roţilor unei căruţe, pe tălpile unei sănii etc. 3. Tranz. Fig. A înşela, a păcăli. – Lat. incalceare.

A (se) încălţa ≠ a (se) descălţa

A încălţa ≠ a descălţa

ÎNCĂLŢÁ vb. a(-şi) pune, a(-şi) trage. (Îşi ~ bocancii.)

ÎNCĂLŢÁ vb. v. ademeni, amăgi, încânta, în-şela, minţi, momi, păcăli, prosti, purta, trişa.

încălţá vb., ind. prez. 1 sg. încálţ, 3 sg. şi pl. încálţă

A ÎNCĂLŢÁ încálţ tranz. 1) (pantofi, ghete, cizme etc.) A trage pe picioare; a pune în picioare. ~ bocancii. 2) (persoane) A introduce cu picioarele în încălţăminte. ~ copilul. 3) A asigura cu încălţăminte. ~ familia. 4) (roţi de căruţă, tălpi de sanie etc.) A înzestra cu şine de fier; a şinui. 5) fig. fam. A face să vadă lucrurile altfel decât sunt în realitate, păcălind cu abilitate; a îmbrobodi. /<lat. incalceare