ÎNDREPTÁRE, îndreptări, s.f. Acţiunea de a (se) îndrepta şi rezultatul ei; corectare, corectiv. ♦ (Înv. şi pop.) Dreptate, îndreptăţire. ♦ (Înv.; la pl.) Act justificativ, document oficial. – V. îndrepta.

Îndreptare ≠ ghemuire

ÎNDREPTÁRE s. I. v. nivelare. II. 1. îmbunătăţire. 2. v. ameliorare. 3. v. corectare. 4. v. rectificare. 5. (concr.) corectiv, corectură, rectificare, (rar) rectificaţie. (A adus unele ~planului iniţial.) 6. v. redresare. 7. v. întremare. 8. fortificare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. şi pop.) împuternicire. (~ cuiva după o boală.) III. v. îndrumare, orientare. (~ cuiva pe drumul cel bun.)

îndreptáre s. f., g.-d. art. îndreptării; pl. îndreptări