ÎNTÂMPLĂTÓR, -OÁRE, întâmplători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care se produce din întâmplare, care survine în mod neprevăzut; incidental, accidental, aleatoriu. – Întâmpla + suf. -ător.

ÎNTÂMPLĂTÓR adj. 1. accidental, incidental, ocazional, sporadic, (livr.) aleatoriu, contingent, stocastic, (rar) cazual, (înv.) simptomatic. (Fenomen, eveniment ~.) 2. v. neprevăzut. 3. ar-bitrar. (O alegere ~oare.)

întâmplătór adj. m., pl. întâmplătóri f. sg. şi pl. întâmplătoáre

ÎNTÂMPLĂT//ÓR² ~oáre (~óri, ~oáre) Care se produce din întâmplare; care are loc pe neaşteptate; accidental; incidental; inopinat. /a întţmpla + suf. ~ător

ÎNTÂMPLĂTÓR¹ adv. Din întâmplare. /a întâmpla + suf. ~ător

întâmplător, aleatoriu, norocos (vine din latinescul fortunatus, fortunata, fortunatum