ÎNTĂRITÚRĂ, întărituri, s.f. 1. Loc fortificat, fortificaţie; p. gener. orice sistem de baricadare. 2. Element care consolidează o construcţie, un element al ei etc. 3. (Înv.) Iscălitură, pecete prin care se certifica un drept, o învoială etc. – Întări + suf. -tură.

ÎNTĂRITÚRĂ s. v. fortificaţie.

întăritúră s. f., g.-d. art. întăritúrii; pl. întăritúri

ÎNTĂRITÚR//Ă ~i f. 1) Loc întărit (cu şanţuri, ziduri etc.) pentru apărare. 2) Element de întărire a rezistenţei unui sistem tehnic sau a unei construcţii. 3) înv. Iscălitură sau pecete care legalizează un document. /a întări + suf. ~tor