CĂRÚŢ, căruţuri, s.n. 1. Diminutiv al lui car; cărucean. 2. Cărucior (2). 3. Cărucior (1). 4. Parte mobilă a unor maşini, care se mişcă pe rotiţe sau lunecă pe glisiere, îndeplinind diferite funcţii. – Car + suf. -uţ.

CĂRÚŢ s. v. cărucior.

cărúţ s. n., pl. cărúţuri

CĂRÚŢ ~uri n. (diminutiv de la car) 1) Cărucior împins cu mâna, folosit pentru poveri uşoare. 2) Cărucior de copii. 3) Partea mobilă a unor maşini care lunecă sau se mişcă pe rotiţe. /car + suf. ~uţ