APOFÍZĂ, apofize, s.f. 1. Proeminenţă pe suprafaţa unui os. Apofiza vertebrelor. 2. Ramificaţie de formă tubulară sau cilindrică a filoanelor, zăcămintelor, corpurilor eruptive etc., care pătrunde în rocile înconjurătoare. 3. (Arhit.) Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane şi baza ei. – Din fr. apophyse, lat. apophysis.

apofíză s. f., g.-d. art. apofízei; pl. apofíze

APOFÍZ//Ă ~e f. 1) Proeminenţă pe suprafaţa unui os. 2) Ramură a unei roci eruptive. /<fr. apophyse, lat. apophysis

APOFÍZĂ s.f. 1. (Anat.) Parte proeminentă a unui os. ♦ (Bot.) Partea terminală, vizibilă, a solzului seminal la corpurile mature. 2. Ramură secundară a unei roci eruptive. 3. Mulură concavă care marchează legătura dintre fusul unei coloane şi baza ei. [< fr. apophyse, cf. gr. apophysis – excrescenţă].