ARTIFÍCIU, artificii, s.n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ♢ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă şi mai ingenioasă decât calea obişnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanţe chimice (colorate) şi de carburanţi, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus şi care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium.

ARTIFÍCIU s. v. subterfugiu.

artifíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], pl. artifícii, art. artifíciile (sil. -ci-i-)

ARTIFÍCI//U ~i n. 1) Mijloc ingenios de a modifica ceva. 2) la pl. Amestec de substanţe chimice (colorate) şi carburanţi, folosit, prin aprindere, la semnalizare luminoasă sau în scopuri decorative. Foc de ~i. [Sil. -ciu] /<fr. artifice, lat. artificium

ARTIFÍCIU s.n. 1. Mijloc prin care se urmăreşte să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meşteşug, abilitate, procedeu meşteşugit. ♢ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (La pl.) Compoziţie de materii uşor inflamabile, care prin aprindere produc efecte luminescente variate. [Pron. -ciu. / < it. artificio, lat. artificium < ars – artă, facere – a face, cf. fr. artifice].