BOR¹ s.n. Element chimic, semimetal negru-cenuşiu, cristalin. – Din fr. bore.

BOR², boruri, s.n. Margine circulară (răsfrântă) care înconjură calota pălăriei. – Din fr. bord.

BOR s. margine, (rar) bord, gardină, (pop.) perete, (reg.) streaşină, tichie, (Ban. şi nordul Transilv.) obadă, (Maram.) pană, (Transilv. şi Bucov.) pânză, (prin Transilv.) văcălie. (~ al pălăriei.)

bor (element chimic) s. n.; simb. B

bor (la pălărie) s. n., pl. bóruri

BOR² ~uri n. Margine circulară, răsfrântă a unei pălării. /<fr. bord

BOR¹ n. Metaloid de culoare neagră-cenuşie, răspândit în natură numai sub formă de combinaţii cu oxigenul. /<fr. bore

BOR¹ s. n. metaloid în natură sub formă de săruri ale acidului boric. (<fr. bore)

BOR² s. n. marginea circulară ieşită în afară a unei pălării. (<fr. bord)

BOR¹ s.n. Metaloid răspândit în natură sub formă de săruri ale acidului boric. [< fr. bore].

BOR² s.n. Marginea ieşită în afară a unei pălării. [Pl. -ruri. / < fr. bord].

bor