CĂMÁŞĂ, cămăşi, s.f. 1. Îmbrăcăminte (de pânză, mătase etc.) care se poartă pe piele, acoperind partea superioară a corpului. ♢ Cămaşă de noapte = îmbrăcăminte de pânză, de mătase etc. (lungă), care se poartă ca veşmânt pentru dormit. Cămaşă de forţă = cămaşă specială confecţionată din pânză rezistentă, prevăzută cu cordoane, cu care se imobilizează temporar nebunii furioşi, împiedicându-i să comită acţiuni violente, iresponsabile. ♢ Expr. A rămâne în cămaşă = a rămâne sărac, a pierde tot. A nu avea nici cămaşă pe el = a fi foarte sărac. A lăsa (pe cineva) în cămaşă sau a-i lua (cuiva) şi cămaşa de pe el = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l lăsa sărac. Îşi dă şi cămaşa de pe el, se spune despre un om exagerat de milos şi de darnic. A nu-l mai încăpea cămaşa = a fi înfumurat; a-i merge cuiva foarte bine. A nu avea (sau a nu şti) pe unde să scoţi cămaşa = a fi în mare încurcătură, a nu şti cum să scapi. Arde cămaşa pe cineva = este în mare zor; are mare nevoie de ceva. 2. Membrană, înveliş (subţire), căptuşeală care îmbracă diferite obiecte, piese etc. ♦ (Pop.) Placentă (1). ♦ Îmbrăcăminte interioară a unui obiect, de obicei cilindric. 3. Compus: cămaşa-broaştei = algă verde de apă dulce de forma unei reţele, alcătuită din celule lungi, cilindrice (Hydrodictyon reticulatum). [Var.: căméşă s.f.] – Lat. camisia.

CĂMÁŞĂ s. 1. v. combinezon. 2. v. membrană.

CĂMÁŞĂ s. v. placentă, tunică.

cămáşă s. f., art. cămáşa, g.-d. art. cămăşii; pl. cămăşi

CĂM//ÁŞĂ ~ăşi f. 1) Îmbrăcăminte care se poartă pe piele acoperind partea de sus a corpului. ♢ A lua şi ~aşa de pe cineva a-i lua cuiva totul; a lăsa pe cineva fără nimic. Îşi dă şi ~aşa de pe el se spune despre cineva foarte darnic. 2) Membrană sau înveliş subţire care acoperă unele materii sau corpuri. 3) Îmbrăcăminte exterioară sau interioară a unei piese de maşină. [G.-D. cămăşii] /<lat. camisia

camasa populara