CĂPĂŢẤNĂ, căpăţâni, s.f. 1. Cap de animal mort sau tăiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucată a unei plante, formată din tulpină sau din suprapunerea frunzelor. Căpăţână de varză. 4. Nume dat unor obiecte de formă conică. Căpăţână de zahăr. – Lat. pop. capitina.

CĂPĂŢÂNĂ s. v. butuc, cap.

CĂPĂŢÂNA s. art. v. perseu.

CĂPĂŢÂNĂ s. 1. v. craniu. 2. (BOT.) (reg.) căciulie. (~ de usturoi.) 3. (TEHN.) cap, cioc, (reg.) broască, ciochie, clobanţ. (~ la scăunoaia doga-rului.) 4. v. broască.

căpăţână s. f., g.-d. art. căpăţânii; pl. căpăţâni

CĂPĂŢÂN//Ă ~i f. 1) Cap de animal tăiat sau mort. 2) iron. Cap mare (de om). 3) Partea sferică a unor plante. ~ de varză. ~ de usturoi. [G.-D. căpăţânii] /<lat. capitina