CERENŢÉL, cerenţei, s.m. (Bot.) Călţunul-doamnei. – Cf. lat. c e r i n t h e „arginţică“.

CERENŢÉL s. v. călţunul-doamnei.

CERENŢÉL s. 1. v. călţunul-doamnei. 2. v. ar-ginţică.

cerenţél s. m., pl. cerenţéi, art. cerenţéii

CERENŢÉ//L ~i m. Plantă erbacee cu tulpina erectă, păroasă, cu flori galbene-aurii şi cu frunze mari, crestate, foarte răspândită prin păduri. /<lat. cerinthe + suf.~el

cerenţél (-éi), s.m. – Plantă cariofilacee (Geum urbanum). Numele se dă şi altor plante şi flori (Geum rivale; Dryas octopetale). – Var. ceriţică. Lat. cerinthe, cu suf. dim. -el (Densusianu, Rom., XXXIII, 73: Puşcariu 345; REW 1831; DAR). Pentru var., cf. Pascu, Beiträge, 26, care o explică prin intermediul unei schimbări de suf. Totuşi, Tiktin presupune că ceriţică este un der. de la ceară (cf. fr. fleur de cire), şi că de la ea provine var. cerenţel.