CHIMÍR, chimire, s.n. Brâu lat de piele, adesea ornamentat şi prevăzut cu buzunare, pe care îl poartă ţăranii; şerpar. ♢ Expr. A pune la chimir = a strânge bani; a fi zgârcit. A avea în chimir = a fi bogat. [Var.: (reg.) chimér s.n.] – Din tc. kemer.

CHIMÍR s. şerpar, (înv. şi reg.) tisău, (reg.) chingă, (Ban. şi Olt.) praştie. (Ţine banii în ~.)

chimír s. n., pl. chimíre

CHIMÍR ~uri n. (în portul popular bărbătesc) Cingătoare lată din piele (ornamentată) prevăzută cu buzunare; şerpar. ♢ A avea la ~ a avea bani. /<turc. kemer

chimír, chimíre, s.n. (înv.) 1. arcadă, boltă. 2. cămară mică.

chimír (-re), s.n. – 1. (Înv.) Boltă, arc. – 2. Brîu tipic, de piele, foarte lat, prevăzut cu buzunare. – Var. chimer. Mr. chimere, megl. chimer. Tc. kemer „boltă“ şi „brîu“ (Roesler 596; Şeineanu, II, 112; Berneker 556; Lokotsch 1040; Ronzevalle 148), din ngr. ϰαμάρα; cf. ngr. ϰεμέρι, bg. kemer. Este dublet al lui cămară. Probabil din acelaşi cuvînt tc. (tc. kemerli „boltit“) provine ghimirlie, s.f. (ferăstrău), dacă primul său sens a fost acela de „ferăstrău rotund“ (cf. var. chimilioară, chimirlic); ca şi ghimirlie (var. ghemerlie, ghimerlie, dimerlie), s.f. (colibă).