COCÓTĂ, cocote, s.f. Femeie de moravuri uşoare; prostituată. – Din fr. cocotte.

COCOŢÁ, cocóţ, vb. I. Tranz. şi refl. A (se) urca pe ceva, a (se) aşeza pe un loc mai ridicat. ♦ Fig. A promova într-un post sau la o situaţie nemeritată. [Prez. ind. şi: cocoţez] – Et. nec.

COCOŢÁ vb. v. căţăra.

COCÓTĂ s. v. prostituată.

cocótă s. f., pl. cocóte

cocoţá vb., ind. prez. 1 sg. cocóţ, 3 sg. şi pl. cocoáţă

A COCOŢÁ cocoţ tranz. A face să se cocoaţe. /Orig. nec.

A SE COCOŢÁ mă cocoţ intranz. 1) A se urca pe un loc (mai) înalt. 2) A avansa într-un post sau la o situaţie fără a merita. /Orig. nec.

COCÓT//Ă ~e f. Femeie de moravuri uşoare; prostituată. /<fr. cocotte

COCÓTĂ s. f. femeie de moravuri uşoare; prostituată. (<fr. cocotte)

COCÓTĂ s.f. Femeie de moravuri uşoare; prostituată. [< fr. cocotte].

cocoţá (-ţéz, -át), vb. – A se urca, a se aşeza pe un loc mai ridicat. – Var. cucuţa, gogoţa. Probabil der. de la rădăcina expresivă coc, cf. cucă „culme, vîrf“, cucuia „a se urca“ (Puşcariu 424). Este puţin probabilă legătura cu cocoş pe care o propun Cihac, II, 67 şi Tiktin. După Giuglea, Dacor., I, 495, din lat. cucutium; mai tîrziu, Giuglea, Dacor., IV, 1554, a propus un lat. *concaptiāre, de asemenea dificil.