COIF, coifuri, s.n. Acoperământ de metal sau de piele pentru protecţia capului, purtat în trecut de unii ostaşi în timpul luptei. ♦ Caschetă de hârtie în formă de bicorn, cu care se joacă copiii, care se poartă ocazional pentru a proteja capul de soare etc. – Lat. cofea.

coif s. n., pl. cóifuri

COIF ~uri n. 1) înv. Acoperământ de metal pentru protecţia capului în timpul luptei. 2) Caschetă de hârtie folosită pentru a proteja capul de soare. /<lat. cofea

coif², cóifuri, s.n. (reg.) cuib de peşti; clociob, coscoavă, captă.

cóif (-furi), s.n. – Cască, coif. Lat. tîrzie cofea (Diez, I, 148; Diez, Gramm., I, 172; Puşcariu 393; REW 2024; DAR), probabil în legătură cu cofă; cf. it. (s)cuffia, fr. coiffe, prov. coifa, sp. (es)cofia, port. coifa. Cf. şi scufie. Unii cercetători pun la îndoială această der. şi consideră cuvîntul ca neol. (Cihac, II, 697; lipseşte în Candrea-Dens.). Apare din sec. XVI. – Der. încoifa, vb. (a pune coif).