COINCÍDE, pers. 3 coincíde, vb. III. Intranz. 1. (Despre evenimente, fenomene etc.) A se petrece simultan, a se produce în acelaşi loc. 2. A fi identic, a se potrivi întocmai. ♦ (Despre linii, figuri, suprafeţe) A se suprapune perfect. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncider, it. coincidere.

COINCÍDE vb. a se încăleca, a se suprapune. (Orele celor două şedinţe ~.)

coincíde vb., ind. prez. 3 pl. coincíd; conj. prez. 3 sg. şi pl. coincídă; ger. coincizând; part. coincís

A COINCÍDE pers. 3 coincíde intranz. 1) (despre acţiuni, evenimente, fenomene) A se produce simultan; a avea loc în acelaşi timp. 2) (despre scopuri, sarcini etc.) A se potrivi întocmai; a corespunde exact. 3) (de-spre figuri geometrice) A se suprapune perfect. [Sil. co-in-] /<fr. coïncider, it. coincidere

COINCÍDE vb. intr. 1. a se întâmpla, a se produce în acelaşi timp. 2. a fi identic, a se potrivi; a corespunde întocmai. ♢ (despre linii, figuri) a se suprapune perfect. (<fr. coïncide, lat. coincidere)

COINCÍDE vb. III. intr. 1. A se întâmpla, a se produce simultan, în acelaşi timp. 2. A fi la fel, a se potrivi. ♦ (Despre linii, figuri) A se suprapune perfect. [Pron. co-in-, p.i. coincíd. / < fr. coincider, cf. it. coincidere < lat. cum – cu, incidere – a cădea pe].

coincíde (-d, -ís), vb. – A se petrece simultan. Fr. coïncider. Se observă o oscilaţie în conjug., datorită tendinţei de a o asimila cu cea a vb., a cădea, astfel încît se aude uneori să coinciză în loc de să coincidă. Tendinţa ce pare a se remarca este de a evita conjug. la timpuri trecute. – Der. (din fr.) coincident, adj.; coincidenţă, s.f.