CONJURÁ, conjúr, vb. I. 1. Tranz. A ruga cu stăruinţă; a implora. 2. Intranz. (Rar) A conspira, a unelti; a complota. – Din fr. conjurer, lat. conjurare.

CONJURÁ vb. 1. v. implora. 2. v. complota.

conjurá vb., ind. prez. 1 sg. conjúr, 3 sg. şi pl. conjúră

A CONJURÁ conjúr 1. tranz. (persoane) A ruga în mod stăruitor şi cu umilinţă; a implora. 2. intranz. A urzi o conjuraţie; a unelti; a complota; a conspira. /<fr. conjurer, lat. conjurare

CONJURÁ vb. I. tr. a ruga stăruitor; a implora. II. intr. a complota, a conspira. (<fr. conjurer, lat. coniurare)

CONJURÁ vb. I. 1. tr. A ruga stăruitor, a implora. 2. intr. (Rar) A complota, a conspira. [P.i. conjúr. / < fr. conjurer, cf. lat. coniurare].