CONŢ, conţuri, s.n. (Înv.) Grup de 24 de coli de hârtie. – Din magh. konc.

CONT, conturi, s.n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părţi (debit şi credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică şi sistematică, existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ♢ Evidenţa acestor operaţii. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intenţiilor sale; a se justifica. A ţine cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. K o n t o.

CONŢ s. v. testea, top.

CONT s. 1. (CONT.) partidă. (Mijloc economic înscris în ~.) 2. seamă, socoteală, (fig.) spate, spinare. (Câte nu i se puneau în ~!)

cont s. n., pl. cónturi

conţ s. n., pl. cónţuri

CONT ~uri n. 1) Ansamblu de operaţii constând din debit şi credit, care exprimă valoric existenţa şi mişcarea unui mijloc sau proces economic într-o anumită perioadă de timp. ~ bugetar. ~ curent. ~ personal. 2) Registru care conţine astfel de operaţii. ♢ A glumi (sau a face spirite) pe ~ul cuiva a lua în râs pe cineva; a-şi bate joc. A ţine ~ de ceva a ţine seama de ceva; a lua în consideraţie. A da cuiva ~ de ceva a da cuiva socoteală de ceva; a se îndreptăţi. Pe ~ pro-priu din proprie iniţiativă şi pe răspunderea sa; din mijloace materiale personale. 3) Listă în care este trecut preţul unei consumaţii într-un local public. 4) Sumă de bani depusă la o casă de economii de o persoană. /<fr. compte

CONT s. n. 1. operaţie contabilă cuprinzând cele două părţi (debit şi credit) care exprimă valoric (şi cantitativ) existenţa şi mişcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp. ♢ evidenţa acestei operaţii. 2. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere. (<it. conto, germ. Konto, fr. compte)

CONT s.n. 1. Fiecare dintre diviziunile operaţiilor contabile ale unei întreprinderi, constând în înregistrarea cheltuielilor şi a veniturilor pe o anumită perioadă. ♦ Evidenţa acestor operaţii. 2. A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor; a ţine cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare; pe cont propriu = pe proprie răspundere; independent. [< it. conto, germ. Konto, fr. compte].