CURIÉR, -Ă, (1) curieri, -e, s.m. şi f., (2) s.n., (3) curiere, s.n. 1. S.m. şi f. Factor poştal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituţii) însărcinată să ducă la destinaţie corespondenţă, mesaje etc. ♦ Ştafetă. 2. S.n. (Înv.) Corespondenţă care se trimite sau se primeşte deodată; poştă. 3. S.n. (Înv.) Nume dat unor publicaţii periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicaţii. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier.

CURIÉR s. v. factor, poştar, poştaş, poştă.

CURIÉR s. mesager, ştafetă, (înv. şi reg.) olac, olăcar, (înv.) menzil, paic, pion, poştă, tabelar, tătar, vătăşel. (A sosit un ~ călare.)

curiér (persoană) s. m. (sil. -ri-er), pl. curiéri

curiér (corespondenţă, publicaţie, rubrică) s. n. (sil. -ri-er), (publicaţii, rubrici) pl. curiére

CURIÉR ~i m. 1) Persoană care duce corespondenţa unei instituţii. ♢ ~ diplomatic lucrător la ministerul de externe care transportă poşta diplomatică. 2) înv. Buletin informativ tipărit periodic, care cuprinde infor-maţii dintr-un domeniu oarecare. [Sil. -ri-er] /<fr. courrier

CURIÉR, -Ă s.m. şi f. 1. Factor poştal; cel care transportă corespondenţa, mesajele unei instituţii. ♢ Curier diplomatic = funcţionar la Ministerul de externe care duce poşta diplomatică. ♦ Ştafetă. 2. Transportul scrisorilor, al ziarelor etc. ♦ Scrisorile expediate sau cele care sosesc undeva. ♦ Cronică dintr-un jurnal sau dintr-o revistă. [Pron. -ri-er. / < fr. courrier, cf. it. corriere, germ. Kurier].