DEZAMĂGÍ, dezamăgésc, vb. IV. Tranz. A face pe cineva să-şi piardă speranţele, iluziile; a deziluziona, a decepţiona. – Dez- + amăgi.

A dezamăgi ≠ a amăgi

DEZAMĂGÍ vb. a decepţiona, a deziluziona, (fam. fig.) a dezumfla. (Vestea primita l-a ~.)

dezamăgí vb. (sil. mf. dez-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dezamăgésc, imperf. 3 sg. dezamăgeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dezamăgeáscă

A SE DEZAMĂG//Í mă ~ésc intranz. A cădea în deziluzie; a se ajunge în stare de deziluzie; a se deziluziona; a se decepţiona. /des- + a amăgi

A DEZAMĂG//Í ~ésc tranz. A face să se dezamăgească; a deziluziona; a decepţiona. /des- + a amăgi