DIBÁCI, -CE, dibaci, -ce, adj. Îndemânatic, abil, priceput, iscusit. – Cf. scr. g i b a k.

DIBĂCÍ, dibăcesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A potrivi lucrurile cu îndemânare, cu iscusinţă; a nimeri. 2. A căuta cu stăruinţă. 3. A descoperi (după multă căutare); a găsi, a dibui. – Din dibaci.

Dibaci ≠ neiscusit, nepriceput, stângaci, nedibaci

DIBÁCI adj. 1. v. îndemânatic. 2. v. inteligent.

DIBĂCÍ vb. v. afla, descoperi, găsi, nimeri.

dibáci adj. m., pl. dibáci; f. sg. şi pl. dibáce

dibăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. dibăcésc, imperf. 3 sg. dibăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. dibăceáscă

A DIBĂC//Í ~ésc tranz. pop. 1) A potrivi cu dibacie. 2) A studia cu insistenţă (pentru a cunoaşte). 3) A găsi după o căutare îndelungată; a descoperi. /Din dibaci

DIBÁC//I ~e adj. (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte pricepere şi îndemânare; îndemânatic; abil; iscusit. /cf. sb. dibaci