ELECTROTÉHNIC, -Ă, electrotehnici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Ramură a ştiinţei care studiază fenomenele electrice şi magnetice din punctul de vedere al aplicăriilor în tehnică. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicaţiile fenomenelor electrice şi magnetice, precum şi cu proiectarea, construcţia şi exploatarea utilajului respectiv. 2. Adj. Care aparţine electrotehnicii (1), privitor la aplicarea tehnică a fenomenelor electrice şi magnetice. – Din fr. électrotechnique.

electrotéhnic adj. → tehnic

ELECTROTÉHNI//C ~că (~ci, ~ce) Care ţine de electrotehnică; propriu electrotehnicii. /<fr. électrotechnique

ELECTROTÉHNIC, -Ă adj. Referitor la electrotehnică. [Cf. fr. électrotechnique].