ELOCVÉNŢĂ s.f. Însuşirea de a fi elocvent; arta de a vorbi frumos, emoţionant, convingător. ♦ Expresivitate. [Var.: (înv.) elocínţă s.f.] – Din fr. éloquence, lat. eloquentia.

ELOCVÉNŢĂ s. 1. v. retorică. 2. v. expresivitate.

elocvénţă s. f., g.-d. art. elocvénţei

ELOCVÉNŢ//Ă f. 1) Caracter elocvent. A avea multă ~. 2) Arta de a convinge şi de a influenţa prin limbaj. ~ politică. 3) Expresivitate sugestivă. ~a mimicii. [G.-D. elocvenţei] /<fr. éloquence, lat. eloquentia

ELOCVÉNŢĂ s.f. Talent, arta de a vorbi frumos; elocinţă. ♦ Expresivitate, exprimare sugestivă. [Cf. it. eloquenza, lat. eloquentia].