FAIÁNŢĂ, faianţe, s.f. Produs ceramic (sub formă de plăci) cu masa alba, poroasă, acoperită cu smalţ, asemănător cu porţelanul, fabricat prin ardere dintr-un amestec de caolin, feldspat, cuarţ etc.; (la pl.) varietăţi din produsul descris mai sus. ♦ Obiect de olărie făcut din acest produs ceramic (adesea colorat). – Din fr. faïence, it. faenza.

FAIANŢÁ, faianţez, vb. I. Tranz. A acoperi ceva cu plăci de faianţă. [Pr.: fa-ian-] – Din faianţă.

FAIÁNŢĂ s. (livr.) majolică, (înv.) cinie.

faianţá vb. (sil. fa-ian-), ind. prez. 1 sg. faianţéz, 3 sg. şi pl. faianţeáză

faiánţă s. f. (sil. fa-ian-), g.-d. art. faiánţei; pl. faiánţe

FAIÁNŢ//Ă ~e f. 1) Produs ceramic poros, emailat, din care sunt confecţionate obiecte de uz casnic. 2) Plăci mici (şi smălţuite) din ceramică, care se fixează pe pereţi. A pune ~ în baie. [G.-D. faianţei; Sil. fa-ian-] /<fr. faïence, it. faenza

A FAIANŢ//Á ~éz tranz. (elemente de construcţie) A acoperi cu plăci de faianţă. [Sil. fa-ian-] /Din faianţă

FAIÁNŢĂ s.f. Ceramică poroasă, smălţuită, care imită porţelanul şi din care se fac obiecte casnice, de laborator etc. [Gen. -ţei. / < fr. faience, cf. it. Faenza – oraş în Italia].

FAIANŢÁ vb. I. tr. A executa un placaj din plăci de faianţă. [Pron. fa-ian-. / cf. fr. faiencé – care imită faianţa].