FRÂU, frâie, s.n. Totalitatea curelelor, împreună cu zăbala, care se pun pe capul şi în gura unui cal (de călărie) spre a-l supune şi a-l putea mâna. ♢ Loc. adj. Fără frâu = neînfrânat, lăsat (prea) liber; dezmăţat. ♢ Expr. A-şi pune frâu limbii (sau gurii) sau a-şi pune frâu la limbă = a vorbi cumpătat, cu prudenţă; a se reţine de la vorbă. A ţine (pe cineva) în frâu = a domoli avântul sau pornirile cuiva. A ţine (pe cineva) în şapte (sau nouă) frâie = a supraveghea (pe cineva) de aproape, a nu-i lăsa nici o libertate. A da (cuiva sau la ceva) frâu liber (sau slobod) = a lăsa în voie. A pune (în) frâu = a stăvili; a înfrâna, a stăpâni. ♦ Fig. (Cu pl. frâne) Conducere politică. [Pl. şi frâne, (rar) frâuri] – Lat. frenum.

FRÂU s. 1. (înv.) dezghin. (Ţine calul de ~.) 2. hăţ. (Strânge ~l.)

frâu s. n., art. frâul; (parte a hamului) pl. frâie (sil. frâ-ie), (conducere politică) pl. frâie

FRÂ//U ~ie n. Element de harnaşament constând dintr-un complex de curele, care, împreună cu zăbala, se îmbracă pe capul unui cal, servind la conducerea acestuia. ♢ A da cuiva ~ liber a lăsa pe cineva să procedeze după cum îi dictează conştiinţa. A ţine în ~ a) a tempera acţiunile cuiva; b) a împiedica (pe cineva) să se manifeste. /<lat. frenum