FRÚNTE, frunţi, s.f. 1. (La oameni) Partea superioară a feţei, formată din osul frontal, cuprinsă între sprâncene şi păr şi mărginită lateral de tâmple; (la animale) partea dinainte a capului, imediat deasupra ochilor. 2. Cap; faţă, chip. 3. Fig. (Adesea articulat) Tot ce e mai bun, mai ales, mai de seamă, ceea ce e de calitate superioară; persoană care se distinge, care se relevă primul (dintre alţii). ♢ Loc. adv. În frunte sau (loc. prep.) în fruntea cuiva (sau a ceva) = în faţă, înainte (faţă de cineva sau de ceva); fig. în locul întâi, de cinste, de conducere. ♦ Lichid obţinut la începutul unei distilări fracţionate. – Lat. frons, -ntis.

FRÚNTE s. v. cap, elită.

FRÚNTE s. 1. cap. 2. cap. (În ~ bucatelor.)

frúnte s. f., g.-d. art. frúnţii; pl. frúnţi

FRÚN//TE ~ţi f. 1) Partea din faţă a capului situată deasupra ochilor. 2) fig. mai ales art. Partea mai de valoare, mai de calitate; cremă. ♢ De ~ de vază; important. [G.-D. frunţii] /<lat. frons, ~ntis