GAFÁ, gafez, vb. I. Intranz. A face o gafă (3). – Din fr. gaffer.

GÁFĂ, gafe, s.f. 1. Piesă metalică în formă de cârlig, fixată pe o prăjină, folosită la acostarea unei ambarcaţii, la îndepărtarea ei de mal etc. 2. Cârlig montat la capătul unui dispozitiv de ridicat, şi de care se prinde sarcina. 3. Gest, atitudine sau vorbă nepotrivită, care poate constitui o indelicateţe sau o jignire neintenţionată adusă cuiva. – Din fr. gaffe.

GÁFĂ s. poznă, prostie. (A comite o ~.)

gafá vb., ind. prez. 1 sg. gaféz, 3 sg. şi pl. gafeáză

gáfă (piesă metalică, gest, cuvânt) s. f., g.-d. art. gáfei; pl. gáfe

GÁF//Ă² ~e f. Acţiune sau vorbă nesocotită care poate ofensa pe cineva. A face o ~. [G.-D. gafei] /<fr. gaffe

A GAF//Á ~éz 1. tranz. A prinde cu o gafă. 2. intranz. A comite o gafă. /<fr. gaffer

GÁF//Ă¹ ~e f. Dispozitiv alcătuit dintr-o prăjină, prevăzut cu un cârlig la unul din capete, ce serveşte la apucarea obiectelor de la distanţă. [G.-D. gafei] /<fr. gaffe

GÁFĂ s.f. Vorbă, gest sau acţiune nepotrivită, ofensatoare, săvârşită neintenţionat.

GAFÁ vb. I. intr. (Franţuzism) A face, a comite o gafă (2) [în DN]. [< fr. gaffer].

GÁFĂ s.f. 1. Piesă metalică cu două gheare în formă de furcă, folosită pentru blocarea unui lanţ în mişcare. ♦ Un fel de cârlig fixat de o prăjină, folosit la acostarea unei ambarcaţii etc. 2. (Fig.) Gest, vorbă, atitudine nesocotită, dar neintenţionată, care poate supăra sau jigni. [< fr. gaffe].