GRĂTÁR, grătare, s.n. 1. Ansamblu de bare metalice paralele ori încrucişate sau placă de tablă găurită, alcătuind un dispozitiv folosit pentru înlesnirea pătrunderii aerului şi înlăturarea cenuşii în (sau din) instalaţiile de ardere, pentru separarea de impurităţi a unor materii prime, pentru împiedicarea pătrunderii corpurilor străine în instalaţiile hidrotehnice, pentru separarea bucăţilor mari de minereuri după mărime etc. 2. Obiect alcătuit din vergele metalice paralele, prinse într-un cadru (dreptunghiular), sau din aluminiu ondulat, pe care se frige carne, peşte, ciuperci etc.; p. ext. friptură astfel preparată. ♢ Loc. adj. La grătar = (despre carne, peşte, ciuperci etc.) fript pe grătar (2). 3. Obiect alcătuit din bare de lemn sau de fier paralele, servind drept ştergătoare pentru talpa încălţămintei. 4. Partea de deasupra ieslei, în formă de scară înclinată fixată de-a lungul peretelui, în care se pune fânul. 5. (Tehn.) Grilă (1). – Probabil lat. *gratarium (< *gratis = cratis).

GRĂTÁR s. v. grilă.

grătár s. n., pl. grătáre

GRĂTÁR ~e n. 1) Obiect constând din vergele de fier dispuse paralel şi prinse la capete, folosit pentru a frige carnea deasupra jarului. 2) Friptură preparată pe un asemenea obiect. 3) Dispozitiv din bare metalice paralele sau încrucişate ori dintr-o tablă găurită, care se pune în sobe, instalaţii de ardere, pentru a lăsa să pătrundă aerul şi să cadă cenuşa, înlesnind arderea. 4) Dispozitiv constând dintr-un ansamblu de bare metalice, care se fixează la instalaţiile hidrotehnice pentru a nu permite trecerea corpurilor străine. /<lat. gratarium