GURLUÍ, pers. 3 gúrluie, vb. IV. Intranz. (Despre unele păsări, mai ales despre porumbei şi turturele) A scoate sunete caracteristice speciei. – Formaţie onomatopeică.

GURLUÍ vb. a grunguni, (reg.) a gongoni, a turui. (Porumbeii ~.)

gurluí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. gúrluie, imperf. 3 sg. gurluiá

A GURLUÍ pers. 3 gúrluie intranz. (despre porumbei şi despre turturele) A scoate sunete prelungi şi repetate, caracteristice speciei; a face „gur-gur“; a ugui; a gânguri. /Onomat.

gurlúi, gurlúie, s.n. (reg.) gurguiul ulciorului.