IÉPURE, iepuri, s.m. Gen de mamifere din ordinul rozătoarelor, cu urechile lungi, cu doi dinţi incisivi suplimentari pe falca superioară, cu picioarele dinapoi mai lungi decât cele dinainte şi cu coada foarte scurtă; animal din acest gen, vânat pentru carnea şi blana lui. ♢ Expr. Nu ştii de unde sare iepurele = nu poţi să ştii de unde îţi vine soluţionarea unei probleme. – Lat. lepus, -oris.

IÉPURE s. (ZOOL.; Lepus europaeus) (reg.) şoşoi, (glumeţ) urecheat.

iépure s. m. (sil. ie-), art. iépurele; pl. iépuri

IÉPUR//E ~i m. Mamifer rozător de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coadă scurtă şi cu picioarele de dinapoi mai lungi decât cele de dinainte (vânat pentru carne şi blană). ♢ ~-de-casă iepure domestic, crescut pentru carne şi blană. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine aleargă după doi ~i nu prinde nici unul cel care încearcă să facă concomitent două lucruri nu reuşeşte să facă nici unul. A nu şti de unde sare ~ele a nu şti de unde poate apărea o şansă (în realizarea unui lucru, în rezolvarea unei probleme etc.). A împuşca (sau a prinde) doi ~i deodată a înfăptui (cu succes) două acţiuni deodată. Câţi ~i la biserică nimeni. Umbra-~elui plantă erbacee cu tulpină înaltă având frunze înguste, lungi şi flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris