ISÓN, (rar) isoane, s.n. Sunet prelungit, folosit în scopul acompanierii unei melodii vocale sau instrumentale. ♢ Expr. A ţine (cuiva) isonul = a) a acompania o melodie; b) a aproba, a susţine vorbele sau faptele cuiva, a-i face pe plac. [Acc. şi; íson] – Din ngr. íson.

ISÓN s. v. acompaniament.

isón s. n.

ISÓN isoáne n. Acompaniament muzical monoton, constând din sunete prelungi. ♢ A-i ţine cuiva ~ul a) a acompania pe cineva care cântă o melodie; b) a susţine pe cineva în vorbe sau fapte (reprobabile). /<ngr. ison