MANDATÁR, -Ă, mandatari, -e, s.m. şi f. Persoană căreia i s-a încredinţat un mandat (1), care a primit o împuternicire; procurator. – Din fr. mandataire. Cf. germ. M a n d a t a r.

MANDATÁR s. 1. v. reprezentant. 2. v. procurist.

mandatár s. m., pl. mandatári

MANDATÁR ~i m. Persoană căreia i s-a încredinţat un mandat. /<fr. mandataire

MANDATÁR, -Ă adj., s.m. şi f. (Cel) căruia i s-a dat o împuternicire, un mandat (1); împuternicit. [< fr. mandataire, cf. lat. mandatarius, germ. Mandatar].